Ideea principală în organizarea eficientă a oricărei biblioteci este accesul rapid la orice carte dorești, pentru a salva timp prețios. La aceasta se adaugă și efectul estetic pe care îl poate avea organizarea celor câteva zeci, sute sau mii de cărți pe care le deții.

Înainte de a alege tipul de organizare a bibliotecii tale trebuie să stabilești clar principiul ori principiile de bază ale organizării. Astfel, poți organiza cărțile în funcție de:
– Spațiul pe care il poți aloca;
– Rapiditatea accesării;
– Design;
– Dimensiuni;
– Forma;
– Culori etc.

După ce ai stabilit principiile pe care le vei folosi trebuie să aloci timpul necesar reorganizării, care de obicei poate fi în weekend sau intr-o alta zi in care aveți mai mult timp liber.

Apoi trebuie să mai știi câteva principii general valabile pentru așezarea cărților în raft (mai mult orientative pentru că fiecare poate alege, în funcție de preferințe sau eficiența, stilul ordonării):
Grupează cărțile pe care le-ai citit cu cele pe care nu le-ai citit;
– Tot timpul se lăsă spațiu pentru cărțile noi (20-33% în funcție de preferințe) iar când raftul se umple se reorganizează din nou;
Aranjarea se începe de la stânga la dreapta;
Volumele din aceiași categorie se așează compact;
Când aveți mai multe cărți cu același autor, le așezați compact, în ordine alfabetică sau în ordinea importanței, în funcție de preferință pe care o aveți.
Categoriile care relaționează între ele se așează apropiate (ex: arheologie cu istorie, arta cu fotografie, fitness și diete, limbile străine ș.a.m.d);
Numerotați rafturile pentru a vă fi de folos atunci când folosiți sisteme de notare precum fișe bibliografice, scrise sau electronice (vezi mai jos capitolul dedicat acestui subiect);
Puteți adăuga în rafturi mai multe suveniruri pentru a crea o ambianță plăcută.

Sortează în funcție de utilitate

Primul pas în orice tip de organizare a cărților este sortarea lor în funcție de utilitate sau folosință. Astfel, selectezi cărțile care nu îți mai sunt utile sau pe care le consideri neimportante în urma citirii lor și le stochezi într-o altă zonă.

Recomandarea mea ar fi ca aceste cărți, pe care le considerați importante, să le donați. Ceea ce pentru tine poate fii neimportant pentru alt pasionat poate fi extrem de utilă acea carte.

Scopul acestei prime trieri este să câștigați spațiu necesar pentru noile cărți pe care le veți achiziționa în viitor, pentru alocarea judicioasă a celor care le aveți în prezent și totodată pentru o mică aerisire a bibliotecii.

Separă cărțile în funcție de starea fizică

În funcție de starea fizică ai două opțiuni:

  • Le grupezi pe cele noi și separat pe cele vechi
  • Cărțile vechi le poți recondiționa la o legătorie, specializată pentru astfel de operații. Consider că recondiționarea este cea mai bună variantă având, în vedere că majoritatea legătoriilor recondiționează 100% manual, prețurile sunt de cele mai multe ori accesibile și în plus, după acest proces de înoire, cărțile vor arăta foarte bine în biblioteca pe care o dețineți.

Organizează cărțile pe categorii

Este cea mai simplă modalitate de organizare. Categoriile se pot ordona în funcție de accesabilitate, importantă, relațiile interdisciplinare sau spațiul disponibil pentru fiecare categorie în parte; cele cu un număr ridicat de cărți fiindu-le atașate spații mai mari.
În general, majoritatea bibliotecilor personale conțin categorii generale precum:

  • Artă;
  • Afaceri;
  • Biografii;
  • Călătorii/Ghiduri Turistice;
  • Cărți pentru copii;
  • Dicționare;
  • Dezvoltare personală;
  • Ficțiune;
  • Casă și Grădinărit;
  • Istorie;
  • Sănătate;
  • Politică;
  • Psihologie;
  • Geografie;
  • Religie;
  • Social;
  • Spiritualitate;
  • Științe Exacte.

Când ai foarte multe cărți într-o anumită categorie crează subcategorii. De exemplu în cazul istoriei poți împărții în:
– Istorie Românească / Istorie Universală;
– Preistorie / Antichitate / Evul Mediu / Epoca Modernă / Epoca Contemporană.

Alte modalități de organizare

1. Organizarea în funcție de Accesabilitate

O altă metodă este aceea a acesabilității rapide la categoriile și subcategoriile foarte importante pentru tine. În acest mod, cele mai importante cărți se așează în poziții cheie pentru a fi la îndemâna ta.

2. Organizare alfabetică
A) După autor (regula general valabilă pentru majoritatea bibliotecilor)
B) După titluri

3. În ordine cronologică – Prin această metodă se aranjează toate cărțile în funcție de anul publicării lor.

4. Organizează după culori
5. Organizează după autor
6. Organizează după înălțime.

Crează-ți propriul sistem de notare a cărților pentru consultarea lor rapidă!

1. Puteți utiliza sistemele clasice ale fișelor bibliografice scrise manual.
Pentru aceste fișe puteți folosi un sistem personal de notare în care să scrieți numele autorului, titlurile, anii publicării sau să folosiți normele Academiei Române.

De exemplu fișele bibliografice pentru volume sunt realizate utilizând următoarea ordine: autorul (editorul), titlul cărții, numărul volumului, localitatea publicării, editura (facultativ), anul publicării.

La toate acestea nu uitați să adăugați numărul raftului în care este localizată fiecare carte în parte.

În cazul în care aveți un număr foarte mare de cărți puteți utiliza astfel de fișiere scrise, pentru fiecare categorie în parte, iar atunci când vreți să găsiți rapid cartea dorită, consultați fișele și Evrica! 😀

2. Crează un sistem electronic de notare.

În cazul în care sunteți familiarizați cu Office sau dacă doriți o variantă gratuită, foile de calcul oferite de Google Drive, puteți crea rapid o astfel de filă în care să adăugați detaliile dorite: autor, titlul, anul publicării, categorie, cuvinte cheie, numărul raftului unde este ținută cartea.

Marele avantaj al acestui sistem, în special când aveți o bibliotecă mare, este că puteți folosi funcția rapidă de căutare => combinația clasică CTRL + f <= simplă operațiune care vă poate salva extraordinar de mult timp.

Un exemplu il puteți vedea aici

3. Folosește bibliotecile virtuale sau aplicații mobile specializate pentru această organizare, gratuite sau cu plată. De exemplu:
– https://www.librarything.com/;
– https://www.libib.com/;
– https://www.delicious-monster.com/.

Sumar:

  1. Alege principiul de organizare al bibliotecii tale;
  2. Principii general valabile pentru așezarea cărților în raft;
  3. Sortează în funcție de utilitate;
  4. Separă cărțile în funcție de starea fizică;
  5. Organizează cărțile pe categorii;
  6. Alte modalități de organizare:
    a. Organizarea în funcție de Accesabilitate;
    b. Organizare alfabetică;
    c. În ordine cronologică;
    d. Organizează după culori;
    e. Organizează după autor;
    f. Organizează după înălțime;
  7. Crează-ți propriul sistem de notare a cărților!

Alte articole utile pe acest subiect:
– https://www.delaomlaom.ro/2010/03/organizarea-si-aranjarea-sistematic-alfabetica-a-publicatiilor-in-biblioteca-publica-consultatii-profesionale/
http://ghid-pentru-bibliotecari.arc-software.ro/doku.php?id=evidenta-si-organizarea-colectiilor-in-bibliotecile-publice

Sursa imagine: https://pixabay.com/en/books-library-read-shelves-shelf-1617327/

Tu ce sistem de organizare preferi?

Îți mulțumesc pentru timpul acordat! 😇

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here